PROFESOR
DE EPIDEMIOLOGIE DE LA STANFORD:
SE IAU DECIZII NEFONDATE
20
martie 2020 de John P.A. Ioannidis
Epidemia de coronavirus a fost numită o
pandemie care se întâmplă o dată într-un secol. Dar s-ar putea numi și un
fiasco care are loc tot o dată într-un secol.
Într-o vreme în care toată lumea are nevoie de informații
mai bune, de la cei care modelează proiecții despre răspândirea bolilor, până
la guverne și la oamenii care sunt băgați în carantină sau care doar se
distanțează social, ne lipsesc dovezi credibile despre câți oameni au fost
infectați cu SARS-CoV-2 sau cine este în continuare infectat. Informațiile mai
bune sunt necesare pentru a ghida deciziile și acțiunile ce au o semnificație
colosală și de a monitoriza impactul lor.
Multe țări au adoptat măsuri draconice. Dacă pandemia va
dispărea – fie ca urmare acestor măsuri, fie datorită altor măsuri –
distanțarea socială extremă și carantina pe termen scurt ar putea fi
suportabile. Totuși, cât ar trebui să continue aceste măsuri dacă pandemia se
extinde fără probleme pe tot globul? Cum pot ști decidenții politici dacă nu
fac mai mult rău decât bine?
Vaccinurile și tratamentele la îndemână ar putea lua luni
(sau chiar ani) până când vor fi dezvoltate și testate așa cum trebuie. Cu o
asemenea perspectivă de timp, consecințele carantinei pe termen lung sunt în
întregime necunoscute.
Informațiile colectate până acum despre câți oameni sunt
infectați și cum se dezvoltă epidemia nu pot fi luate nicidecum în serios. Dată
fiind testarea limitată de până acum, unele morți și probabil majoritatea
infecțiilor cu SARS-CoV-2 trec neobservate. Nu știm dacă eșuăm în a detecta
infecțiile, într-o măsură determinată de un factor care merge de la 3 la 3000.
La trei luni de la apariția crizei, majoritatea țărilor, inclusiv SUA, nu au
capacitatea de a testa un număr mare de oameni și nicio țară nu are date de
încredere cu privire la prevalența virusului într-un eșantion reprezentativ din
populația generală.
Acest
fiasco evident creează o incertitudine teribilă cu privire la riscul de a muri
din cauza Covid-19. Rata cazurilor fatale, precum procentul de 3,4% avansat de
Organizația Mondială a Sănătății, produce oroare deși nu are niciun
sens.
Pacienții care au fost testați pentru
SARS-CoV-2 sunt într-o măsură disproporționat de mare cei care au simptome și
probleme grave. Din moment ce majoritatea sistemelor de sănătate au o capacitate
limitată de testare, problemele de selectare a celor infectați s-ar putea să se
agraveze în viitorul apropiat.
Singurul caz în care un grup întreg și închis
a fost testat a avut loc pe vasul Diamond Princess. Rata cazurilor fatale a
fost de 1%, dar aceștia erau în cea mai mare parte bătrâni, un grup de vârstă
în care incidența morților cauzate de Covid-19 este mult mai mare.
Dacă
proiectăm rata mortalității de pe Diamond Princess în structura de vârstă a
populației SUA, rata mortalității provocate de Covid-19 ar fi de
0,125%.
Dar din moment ce aceste estimări se bazează
pe un set de date foarte neconcludente – au existat doar 7 morți printre cei
700 de pasageri plus personal/echipaj infectați pe vas – rata reală a morții ar
putea varia de la cinci ori mai puțin (0,025%) la de cinci ori mai mult
(0,625%). S-ar putea, de asemenea, ca unii dintre pacienți care au fost
infectați să moară mai târziu, iar ca turiștii să aibă alte probleme cu boli
cronice decât populația în mare. Dacă luăm în calcul aceste surse suplimentare
de incertitudine, o estimare rezonabilă pentru cazurile fatale în populația
americană variază de la 0,05% la 1%.
Această marjă largă influențează ideea pe care ne-o facem
legată de severitatea pandemiei și ce ar trebui făcut. O rată de 0,05% a
cazurilor fatale este mai mică decât rata victimelor produse de gripa
sezonieră. Dacă așa stau lucrurile, a băga în carantină lumea întreagă cu niște
consecințe sociale și financiare îngrozitoare s-ar putea să fie ceva complet
irațional. Este ca și cum un elefant ar fi atacat de o pisică de casă.
Neliniștit, încercând să scape de pisică, elefantul sare din greșeală de pe o
stâncă și moare.
Ar putea fi atât de joasă rata cazurilor fatale produse
de Covid-19? Nu, spun unii, punând accentul pe rata ridicată a morților în
rândul bătrânilor. Totuși, chiar și gripele moderate sau cele comune, cunoscute
de ani de zile, pot produce o rată a mortalității de până la 8% când îi ating,
de pildă, pe bătrânii aflați în aziluri. În fapt, astfel de coronavirusuri „moderate”
infectează zeci de milioane de oameni anuală și sunt responsabile pentru 3%
până la 11% dintre cei spitalizați în fiecare iarnă în SUA cu infecții
respiratorii.
Aceste virusuri corona „moderate” ar putea fi
implicate în câteva mii de morți anual pe tot globul, deși despre cea mai mare
parte din ei nu știm exact ce s-a întâmplat deoarece nu au fost testați. În loc
de asta, cauza se pierde printre cele 60 de milioane de morți anual datorită
unor cauze diverse.
Deși există de mult timp sisteme de monitorizare
cu succes a gripei, boala este confirmată în laborator doar în câteva cazuri.
În SUA, de pildă, până acum în acest sezon, au fost testați 1.073.976 de oameni
și 222.552 (20,7%) au ieșit pozitiv. În aceeași perioadă, numărul estimat al
bolilor de tip gripal este între 36.0000.000 și 51.000.000, cu un număr al
morților care variază între 22.000 și 55.000 de morți.
Într-o cercetare efectuată la autopsie pentru a verifica
virușii respiratorii, din 57 de bătrâni care au murit în timpul gripei din
2016-2017 virușii gripali au fost descoperiți în 18% dintre subiecți, în timp
ce alți viruși respiratorii au fost găsiți în 47%.
În unii oameni care au murit din cauza
virușilor respiratorii, au fost descoperiți mai mult de un virus peste care
s-au suprapus adesea și bacterii. Un test pozitiv pentru coronavirus nu
înseamnă în mod necesar că acel virus este întotdeauna principalul responsabil
pentru moartea unui pacient.
Dacă presupunem că rata cazurilor fatale
printre indivizii afectați de SARS-CoV-2 este de 0,3% din populația generală –
o presupunere echilibrată bazată pe analiza vasului Diamond Princess – și că 1%
din populația SUA devine infectată (aproximativ 3,3 milioane de oameni),
aceasta ar însemna aproape 10.000 de morți. Cifra pare îngrozitoare dar se pierde
în zgomotul morților provocate de „boli ca gripa”.
Dacă nu am ști că există un nou virus și nu
i-am verifica pe oameni cu teste PCR, numărul total al morților provocate de
„boli ca gripa” nu ne-ar părea neobișnuit.
În cel mai bun caz, s-ar putea să observăm
fără prea mare îngrijorare că sezonul gripei de anul acesta este un pic mai rău
decât în mod obișnuit. Media nu ar vorbi despre acest lucru mai mult decât ar
vorbi despre un meci de baschet din NBA între două echipe modeste.
Unii se îngrijorează că cele 68 de morți rezultate până
acum în SUA vor crește exponențial la 680, 6800, 68.000, 680.000 … la fel cum
se va întâmpla, urmând un model catastrofal, peste tot în lume.
Este acesta un scenariu realist sau un
scenariu de SF prost? Cum putem ști la ce moment curba se va opri?
Cea mai
valoroasă informație pe care o avem pentru a răspunde la asemenea întrebări ar
fi să știm care este prevalența curentă a infecției într-un eșantion de
populație ales la întâmplare și să repetăm acest exerciții la intervale de timp
regulate pentru a estima incidența noilor infecții.
Din
păcate, nu avem această informație.
În absența datelor, pregătirea pentru ce e
mai rău conduce la măsuri extreme de distanțare socială și de carantină.
Din nefericire, nu știm dacă aceste măsuri
funcționează.
Închiderea școlilor, de pildă, ar putea
reduce ratele de transmitere.
Dar ar putea să aibă și un revers în cazul în
care copiii vor socializa oricum, dacă vor petrece mai mult timp cu bunicii,
dacă le vor disturba munca părinților de acasă șamd.
Închiderea
școlilor ar putea să diminueze șansele de a dezvolta imunitatea de grup într-o
segment de populație care este scutit de boli serioase.
Aceasta a fost filosofia din spatele poziției
adoptate de Marea Britanie, cel puțin până la momentul în care eu am scris
acest text. În absența unor date cu privire la desfășurarea reală a epidemiei,
nu știm dacă această filosofie este strălucită sau catastrofală.
A aplatiza curba pentru a evita
supraîncărcarea sistemul de sănătate este în teorie o idee sănătoasă. Un grafic
devenit viral în media și social media arată cum aplatizarea curbei reduce
volumul epidemic până la cote în care poate fi suportat de sistemul de sănătate
în acest moment.
Însă dacă
sistemul de sănătate devine excedat, majoritatea morților nu vor fi din cauza
coronavirusului, ci din cauza altor boli sau accidente cum ar fi infarcturile,
traume, sângerări și altele asemenea care nu vor fi tratate cum trebuie.
Dacă nivelul epidemiei copleșește sistemul de
sănătate iar măsurile extreme au doar o eficacitate modestă atunci aplatizarea
curbei ar putea să înrăutățească lucrurile: în loc de a fi copleșiți o perioadă
scurtă și acută, sistemul va rămâne copleșit pe o perioadă mai mare.
Acesta
este un alt motiv pentru care avem nevoie de informații exacte cu privire la
nivelul precis al activității epidemice.
Una din
concluzii este că nu știm cât pot fi menținute distanțarea socială și
carantina, fără consecințe fundamentale pentru economie, societate și sănătate
mintală. Pot apărea consecințe neprevăzute, cum ar fi criza financiară,
tulburări sociale, război și prăbușirea comunităților.
Avem nevoie cel puțin de informații
nepărtinitoare despre epidemie pentru a lua deciziile potrivite.
În cel mai pesimist scenariu, pe care eu nu
îl îmbrățișez, dacă noul coronavirus infectează 60% din populația globului și
1% din cei infectați vor muri, aceasta ar înseamna 40 de milioane de morți
global, adică exact câți au murit în timpul gripei spaniole din 1918.
Marea majoritate a lor vor fi oameni cu o
speranță de viață redusă, spre deosebire de gripa din 1918 care a afectat în
special tinerii.
Tot ceea ce putem spera este ca, la fel ca în
anul 1918, viața să continue. Altfel, o carantină de luni, dacă nu ani, ar
însemna ca viața să se oprească, iar consecințele pe termen lung și scurt vor
fi necunoscute, viața a miliarde, nu milioane de oameni, fiind riscată.
Dacă ne decidem să sărim în prăpastie, avem
nevoie de date care să ne spună despre motivul pentru o asemenea acțiune și să
ne spună care sunt șansele de a ateriza cumva în siguranță.
John P.A. Ioannidis este profesor
de medicină, specializat în epidemiologie și sănătatea populației, la Stanford
University.
Articol tradus din engleză de la
https://www.statnews.com/2020/03/17/a-fiasco-in-the-making-as-the-coronavirus-pandemic-takes-hold-we-are-making-decisions-without-reliable-data/?fbclid=IwAR3YKyCObmbh-lpBXSNzFiDOi8zYdMtvtUsNNRYXNxe8G803k_hKqjdNeLc
